Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit ascunse asupra unui tânăr din R. Moldova două cărți de identitate false care urmau să fie folosite în Germania.

În data de 09 ianuarie a.c., în jurul orei 18.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a intra în ţară, ca pasager într-un microbuz, cetățeanul din R. Moldova S. N., în vârstă de 21 de ani.

La controlul de frontieră, în momentul solicitării documentului de identitate, colegii noștri au descoperit asupra lui Simion N., ascunse și nedeclarate, două cărți de identitate având însemnele autorităţilor române, pe care era imprimată fotografia acestuia și a unui alt bărbat.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentele în cauză sunt false.

Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că a procurat cartea de identitate proprie de la un conațional, plătind suma de 150 de euro și că urma să folosească documentul în Germania, pentru a ocupa mai ușor un loc de muncă.

Referitor la cealălalt document, acesta a declarat că doar îl transportă în Germania, la rugămintea unei cunoștințe.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și instigare la fals material în înscrisuri oficiale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here