Mai multe ambulanţe din judeţul Vaslui au întâmpinat dificultăţi din cauza drumurilor impracticabile, în anumite situaţii autorităţile locale transportând cu mijloace proprii pacienţii pentru a putea fi preluaţi de echipajele medicale. 

Potrivit reprezentanţilor Instituţiei Prefectului Vaslui, mai multe gravide au avut nevoie de intervenţie medicală, dar salvările nu au putut ajunge să le preia.

”La Bumbăta, ambulanţa a fost sprijinită de primărie pentru a aduce o gravidă la maşină, iar în localitatea Chiţcani, comuna Costeşti, o femeie însărcinată a fost adusă la ambulanţă cu sprijinul autorităţilor locale. La Gârceni s-a intervinit pentru aducerea unei femei gravide la echipajul medical care nu poate ajunge la pacientă, iar în comuna Lipovăţ, o gravidă, care era însoţită de un asistent medical, a fost adusă cu buldozerul primăriei la ambulanţă”, au precizat reprezentanţii Instituţiei Prefectului Vaslui.

Pe toate drumurile naţionale se circulă cu dificultate, vizibilitatea fiind redusă şi mai multe tronsoane de drumuri judeţene şi comunale sunt impracticabile.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here