Echipa de handbal masculin, CSM Vaslui, are programare trei partide amicale în cantonamentul de la Cheile Grădiștei, acolo unde va sta până pe 21 ianuarie.

Două dintre jocuri vor fi în compania vicecampioanei, Steaua București, aflată în stagiu de pregătire la Cheile Grădiștei, iar ultimul va fi cu CSM Bacău, echipă din prima ligă.

”Doar la jocul cu Bacăul avem data stabilită, 19 ianuarie. Cele două jocuri cu Steaua le vom disputa pe parcursul săptămânii viitoare, zilele urmând a fi propuse de echipa bucureșteană”, a spus Leonard Bibirig, antrenorul CSM Vaslui.

Vasluienii au mai avut stabilit un test de verificare cu CSM Făgăraș, pe 20 ianuarie, însă adversara a anunțat că anulează partida, ținând cont că în zilele de 18 și 19 ianuarie participă la un turneu la Reșița.