Prefectul Eduard-Andrei Popica s-a interesat de situația de la Rulmenți Bârlad, după ce salariații au ieșit în curtea fabricii, pentru un protest spontan, nemulțumiți de măsurile luate de patronat cu privire la obligațiile salariale.

”Mi s-a adus la cunoștinţă faptul că a fost declanșat un protest spontan. Am solicitat liderului de sindicat de la unitatea respectivă să transmită care sunt revendicările protestatarilor și vom vedea în ce fel ne putem implica, având în vedere că este vorba despre un agent economic important al județului”, a declarat prefectul.

Salariaţii fabricii de rulmenţi din Bârlad susţin că patronatul doreşte eliminarea tichetelor de masă şi diminuarea numărului de zile de concediu. Totodată, angajaţii spun că au solicitat o creştere salarială de peste 25 la sută şi au beneficiat de o majorare a lefurilor cu doar 4,6 la sută.