Astăzi, prefectul Eduard-Andrei POPICA și subprefectul Mircea GOLOGAN au participat la ședința de bilanț a activității Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui.

Prefectul a felicitat conducerea Inspectoratului de Poliţie pentru rezultatele pozitive obţinute în anul 2018 şi totodată şi-a exprimat aprecierea şi încrederea în instituţie.

”Vă mulțumesc că mi-ați oferit posibilitatea ca și în acest an să particip la bilanțul activității instituției dumneavoastră. Am ascultat cu interes bilanțul prezentat de domnul inspector șef, care este mulțumitor, având în vedere lipsa de personal. Am ascultat și doleanțele dumneavoastră, cu care, în mare parte, sunt de acord. Într-adevăr, autoturismele, cu care suntem dotați, nu sunt în cea mai bună stare de funcționare. Anul 2018 a fost unul bun, iar colaborarea cu Instituția Prefectului a fost la cel mai înalt nivel. Am avut foarte multe activități de colaborare, inclusiv pe linie de prevenire, activități care s-au regăsit și în bilanțul prezentat, activități care au influențat în mod direct activitatea infracțională. Sunt cifre care au scăzut, altele au crescut, însă cu deficiențe de personal, consider că activitatea IPJ Vaslui se situează la un nivel bun la nivel național”, a spus prefectul Eduard-Andrei POPICA.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a mulţumit conducerii Inspectoratului şi personalului din subordine pentru profesionalismul de care aceştia au dat dovadă pe parcursul anului 2018, menţionând că şi pe viitor IPJ va avea parte de suportul Instituției Prefectului-Județul Vaslui.