Hușana Huși a pierdut primul joc de verificare din această iarnă. Reprezentanta ligii a 3-a, CSM Râmnicu Sărat, s-a impus cu scorul de 4-3.

Hușenii au încercat o reacomodare la jocul pe teren mare și au testat mai mulți jucători, care pot face obiectul unor viitoare transferuri în vederea întăririi lotului pentru partea a doua a sezonului.

Pentru Hușana au marcat Andrei Vlad, Cătălin Solomon și Andrei Chiriac.

”A fost primul joc după pauza competițională, pe care îl considerăm un test util în fața unei formații bine legate, cu câțiva jucători tehnici, dar conștientizăm că mai avem de lucrat până la obținerea unei forme optime performanței și atingerii obiectivelor asumate”, au declarat oficialii clubului hușean.

GALERIE FOTO