Vasluianul Ionuț Tănase se pregătește cu naționala României de handbal masculin, cadeți, la Sighișoara.

Portarul juniorilor 2 de la Liceul cu Program Sportiv (LPS) Vaslui va participa în perioada 14-21 februarie la Jocurile Mediteraneene din Egipt.

La turneul de la Cairo participă 20 de naționale de cadeți dintre cele mai reprezentative din handbalul juvenil internațional.

Ionuț Tănase este pregătit de profesorul Liviu Gugleș, participând alături de liceul vasluian la turneul Valoare al Campionatului Național de handbal, juniori 2.

Acesta este un abonat la convocările la loturile de juniori, făcând parte și din proiectul FRH, intitulat ”Plan Talent”.