Două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier, în jurul orei 18:30, în zona Crolux din municipiul Bârlad. Un bărbat, a fost rănit ușor și a fost transportat la spitalul „Elena Beldiman”.

Accidentul s-a produs la intersecția bulevardului Republicii cu strada Mihail Kogălniceanu și au fost implicate două autoturisme: unul marca Volkswagen și un Nissan GT-R MY17 Pearl White.

Conform cercetărilor efectuate la fața locului de polițiștii de la Biroul Rutier Bârlad reiese că autovehiculul marca Vw, condus de un bărbat în vârstă de 24 de ani din localitatea Murgeni, se deplasa pe bulevardul Republicii dinspre Centru spre URB, iar la intersecția cu strada Mihail Kogălniceanu a vrut să vireze la stânga. În momentul virajului, nu a acordat prioritate autoturismului marca Nissan, care nu a mai putut să-l evite și l-a tamponat lateral.

Atât conducătorul Nissan-ului (în vârstă de 23 de ani) cât și cel de pe Volkswagen, au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Un pasager de 26 de ani, care se afla în autoturismul Vw, a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Un accident cu aceeași dinamică, în care au fost implicate alte două autoturisme, s-a produs în același loc în urmă cu patru zile. Atunci, un autoturism Dacia Duster, a fost proiectat în urma impactului într-un stâlp de lângă trecerea de pietoni din apropiere.

Pagube destul de importante pare să fi suferit bolidul de lux marca Nissan, pe care proprietarul dorea să-l vândă, un anunț în acest sens fiind postat pe un website specializat în anunțuri. Prețul de piață, până în momentul accidentului din această seară, era de 82.000 de euro.