În fiecare an, pe 19 mai, se marchează, la nivel național, Ziua pictorilor, zi care reprezintă data nașterii lui Ion Țuculescu, pictor reprezentativ pentru spiritul românesc.

Prima expoziție personală a fost organizată când Țuculescu avea 15 ani, după care s-a dedicat exclusiv studiilor științifice de biologie și chimie la care nu a renunțat nici după anul 1934, când a revenit la preocupările artistice.

Creația lui Ion Țuculescu include cicluri de lucrări inspirate din realitate, opera sa cuprinzând genurile tradiționale ale picturii românești: compoziția, portretul, peisajul și natura statică.

Muzeul „Vasile Pârvan” vă propune să admirați o compoziție intitulată „Copii în grădină”. Opera face parte din expoziția permanentă de pictură care se află la etajul Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad.