Sâmbătă, 18 mai, Muzeul Județean ”Ștefan cel Mare” Vaslui, cu sprijinul Consiliului Județean și al Primăriei Vaslui, va participa la Noaptea Europene a Muzeelor.

Astfel, Muzeul Județean ”Ștefan cel Mare” din Vaslui își va deschide porțile pe timp de noapte pentru toți vizitatorii săi.

Organizatorii vă invită alături de ei pentru a participa la această sărbătoare, devenită tradițională, a Nopții Europene a Muzeelor, care se va desfășura la instituția vasluiană, începând cu ora 19.

În deschidere, autoritățile vor susține alocuțiuni, după care urmează vernisajul Expoziției Permanente ”Numismatică și Medalistică”.

De la ora 19.30 are loc trecerea în revistă a trupei Asociației „Tradiții Ostășești” din București, urmată de vernisajul Expoziției cu obiecte de epocă ce aparțin colecționarilor, membri ai Asociației „Tradiții Ostășești” București. Vernisajul va avea loc în Sala „Arta” a muzeului.

La ora 20 este programat un program artistic de microrecitaluri vocal-instrumentale, susținute de tineri muzicieni vasluieni, coordonați de profesorii Galina Parfeni, Adrian Trufia și Alexandru Ursu. Lor li se alătură și Fanfara “Rotaria” de la Palatul Copiilor Vaslui.

De la ora 21 are loc o reconstituire istorico-militară prezentată de Asociația ”Tradiții Ostășești”, urmată de o paradă cu torțe.