CSM Știința Baia Mare a câştigat meciul cu CSA Steaua, scor 24 – 22, şi a câștigat titlul de campioană în Superliga naţională de rugby. CSM București câştigat la ultima fază meciul cu Timişoara Saracens, scor 19 – 18, şi s-a impus în finala mică a Superligii.
Două meciuri spectaculoase cu faze de rugby de calitate între echipele care s-au luptat în cele două finale ale Superligii. Ambele partide s-au jucat pe Stadionul Municipal de Rugby din Bârlad.

CSM Știința Baia Mare, campioană!

În finala mare, CSM Știința Baia Mare s-a impus cu scorul strâns de 19 – 18 în fața CSA Steaua, adjudecându-și trofeul de campioană. Băimărenii au jucat finala superligii și anul trecut, când au pierdut în fața echipei din Timișoara.

Punctele pentru băimăreni au fost aduse de Adrian Apostol, 2 eseuri, de Dorin Manole, un eseu și 3 transformări și de Taniela Marawunawasawasa, dropgol. Este cel de-al șaselea titlu în palmaresul celor de CSM Știința Baia Mare, după cele câștigate în 1990, 2009, 2010, 2011 și 2014.

Pentru steliști, care au revenit într-o finală după opt ani și nu au mai cucerit un titlu național din 2006, au punctat Ionel Melinte, un eseu, o lovitură de pedeapsă și o transformare, Andrei Florescu, un eseu, ei beneficiind și de un eseu de penalitate.

Din lotul celor de la CSM Știința Baia Mare, face parte și bârlădeanul Cristi Marian Chirica, care activează pe post de flanker.

Ovidiu Tonița, medaliat cu bronz

Echipa bârlădeanului Ovidiu Tonița a întâlnit în finala mică a superligii, campioana en-titre Timișoara Saracens, pe care a învins-o la ultima fază, după ce arbitrul partidei a acordat un eseu de penalizare, după care a fluierat finalul de partidă. Cu scorul de 19 – 18, jucătorii CSM București și-au adjudecat medaliile de bronz.

Timișoara Saracens este echipa care a câștigat ultimele 4 titluri de campioană, din 2015 până în 2018.