CSM FC Vaslui nu a reușit să înscrie în fața Hușanei Huși, care devine campioană județeană, grație golului marcat în tur. Scorul returului a fost 0-0.

Hușenii s-au dovedit mai buni, iar titlul județean obținut este pe deplin meritat.

Galben-verzii au fost destul de fricoși și nu au reușit să pună presiune la poarta adversă, portarul Ovidiu Manole făcându-și cruce din ce în ce mai des pe final de meci.

Fotbaliștii pregătiți de Cristi Ungureanu au dovedit că sunt niște mercenari, neavând zvâcul necesar, pentru care să primească aplauzele fanilor, care au venit în număr mare pe Municipal, ca în vremurile bune.

Acum, Hușana așteaptă să vadă dacă va susține sau nu meciul de baraj cu campioana județului Iași, pentru a-și îndeplini visul, acela de a juca din toamnă în liga a treia.