Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vaslui a reverificat calitatea apei folosite la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui.

În urma rezultatelor probelor de laborator, reiese ca apa de la cea mai mare unitate spitalicească din județ este bună de consum.

”În data de 10.06.2019 au fost recoltate probe de apă de la toate punctele de recoltare din SJU Vaslui. În data de 12.06.2019 ne-au parvenit Rapoartele de încercare de la DSP Vaslui, care confirmă faptul că apa potabilă este CONFORMĂ, TOȚI PARAMETRII DE POTABILITATE FIIND ÎN LIMITE NORMALE”, se arată într-un comunicat remis de spitalul vasluian.

În urmă cu câteva zile, conducerea DSP a anunțat că apa de la SJU Vaslui este infestată cu E.coli, dispunând o serie de măsuri până la remedierea situaţiei.

Astfel, pacienţii şi personalul Spitalului Judeţean Vaslui au primit recomandarea de a nu consuma apă de la robinet.

În secţiile din spital şi la intrările în unitatea sanitară au fost afişate anunţuri prin care oamenii erau informaţi cu privire la faptul că apa este infestată cu E.coli.