Un grav accident s-a produs în această după-amiază în apropiere de popasul Stâna Costești, după ce un autoturism s-a izbit violent de un copac de la marginea drumului.

Medicii au intervenit pentru a salva patru victime, printre care și un copil în vârstă de 5 ani, transportat cu elicopterul SMURD direct de la locul accidentului.

Din primele informații, autoturismul ar fi ieșit cu viteză dintr-o curbă iar șoferul nu a reușit să se redreseze, izbindu-se de singurul pom din zonă.

La fața locului a fost solicitat un elicopter SMURD, care a venit de la Galați și a aterizat în apropierea locului accidentului. Copilul de 5 ani a fost dus la un spital din Iași.

„ISUJ „Podul Înalt” Vaslui a intervenit în localitatea Costești, la un accident rutier, în care a fost implicat un autoturism și au rezultat patru victime, doi adulți și doi copii, cu vârste de 2 respectiv 5 ani. Fetița în vârstă de 5 ani a suferit mai multe traumatisme, a fost intubată și a fost transportată cu elicopterul SMURD la o unitate medicala din județul Iași”, au precizat reprezentanți ISU Vaslui.

Articol în curs de actualizare…