Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui invită toți copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 16 ani la „Atelierul de vacanță” organizat în perioada 2 iulie – 14 august 2019.

Atelierul cuprinde pictură pe diverse suporturi, icoane pe sticlă și pe lemn.

Atelierele de creație vor fi organizate de marți până vineri, pe grupe de vârstă:-grupa I (5-10 ani): 10:00 – 12:00; grupa II (11-16 ani):13:00 – 15:00.

”Pe parcursul activităților dorim să oferim elevilor din Vaslui o modalitate educativă de a petrece timpul liber la muzeu prin activitățile practice de desen și culoare. Atelierul se va încheia cu o expoziție ce va cuprinde lucrări ale copiilor participanți la activitate. Vernisajul acesteia va avea loc în cadrul Zilelor Culturale ale Municipiului Vaslui”, spun reprezentanții muzeului vasluian.