Octavian Gălățianu a reprezentat o apariție inedită în expoziția ”Evoluția urbană a Vasluiului”, vernisaj care a avut loc în sala multimedia a Muzeului Județean ”Ștefan cel Mare”.

Artistul vasluian a participat la expoziție cu grafică pe suport de sticlă, care redau imagini citadine cu clădiri de patrimoniu din Vaslui.

”Un crâmpei din evoluția urbană a Vasluiului l-am trăit pe viu, odată cu venirea mea aici, din Bârlad (orașul copilăriei mele). Am fost „adoptat ” de frumoasa urbe moldavă și m-am adaptat relativ ușor vieții între oamenii buni și frumoși de aici. Istoria, clădirile încărcate de trecut ale Vasluiului m-au fascinat mereu, atunci și acum. Lucrările mele se vor și un „manifest „pentru conservarea, reabilitarea excepționalelor clădiri de patrimoniu, mesaj îndreptat spre cei abilități să o facă”, a spus Octavian Gălățianu.

Lucrările vasluianului au ajuns în Canada, în Statele Unite ale Americii, în Franța, acolo unde prieteni, vasluieni plecați demult de aici, și-au dorit o fărâmă de amintire din locul copilăriei lor.

Octavian Gălățianu speră ca în viitorul apropiat să editeze un album cu lucrările reprezentative, care să ajungă la cât mai multă lume, care iubește arta: ”Unul din copiii mei, aș zice cel mai „aprig” critic, este doctorand în arhitectură, asistent la Universitatea de Arhitectură din București. M-a încurajat să realizez într-o zi un album care să cuprindă lucrările mele reprezentând clădirile de patrimoniu, existente sau demolate, ale Vasluiului și ale Bârladului”.

Pe 5 decembrie, la Sala Arte a Muzeului din Vaslui, artistul va avea o expoziție personală de o mai mare anvergură.