Garda II Negrești, structura a Detașamentului de Pompieri Vaslui, intervine cu două autospeciale în localitatea Podeni, comuna Vulturești, pentru un accident rutier în care sunt implicate două autovehicule.

În urma evenimentului rutier au rezultat două victime, ambele fiind în stare de conștiență.

Accidentul s-a produs în urma impactului dintre un autotren care transporta material bituminos și un autoturism.

La intervenție participă și o ambulanță aparținând Serviciului de Aambulanță Județean Vaslui.

Acțiunea este coordonată de inspectorul șef al ISUJ Podul Înalt Vaslui, col. Ghiorghe Blagoci.