Apar noi detalii legate de abuzurile sexuale asupra unor elevi de seminar din partea Preasfințitului Corneliu, fostul episcop al Hușilor, cât și de călugărul arhimandrit Sebastian Jitaru.

Portalul Să fie lumină a publicat stenograma unei conversații telefonice între doi elevi ai seminarului teologic din Huși. Unul dintre ei, Vasile T., povestește despre abuzurile sexuale la care era supus fratele său, Denis T., și el elev al seminarului.

 

STENOGRAMA

Andrei: Dar asta cu Denis și cu PS-ul (n.red. – preasfințitul) când s-a întâmplat!?
Vasile: Uăi, în ziua în care o înmormântat-o pe mă-sa… o băgat-o pe mă-sa în sicriu și seara el se f*tea. Mai vrei ceva?

Andrei: Să mori tu?!
Vasile: Păi de aia îți zic, că i-a supt p*la și l-a futut pe Denis.

Andrei: Uăi, mamă!
Vasile: Când am venit noi cu cozonacii în seara aceea… știi, am venit cu cozonacii la cămin, cu… ei, el în seara aceea s-a f*tut cu Denis! Când am venit noi la 11 în cămin. Na!! Mai vrei ceva?? Eu nu mai vreau nica. Un pumn în gură să-i f*t și gata, mă f*t în el!

Scena pe care Vasile i-o povestește telefonic colegului Andrei, despre existența unui contact sexual înregistrat video între fratele său și episcopul Hușilor, s-ar fi petrecut în seara zilei de 9 mai 2017.

Andrei: Auzi, uăi, dar cine l-o filmat pe Corneliu când cu Denis?
Vasile: Denis! Cu ceasul!

Andrei: Cu ceasul?
Vasile: Da! Știi că vorbeam noi… ai auzit că vorbeam noi prin cameră de chestii-trestii, ei, asta era!

Andrei: Da, dar… îi acela de care o zis ăștia că l-o dat Sebastian?

Numele pe care îl menționează Andrei în cursul convorbirii este al călugărului arhimandrit Sebastian Jitaru, cel care-l șantaja pe episcopul BOR de la Huși cu imagini compromițătoare.

O făcea de ani de zile, arată documentarea Să fie lumină, chiar dacă decupajul juridic realizat de DNA Iași în dosarul de șantaj (pe care unitatea de parchet îl instrumentase în iunie 2017, după ce Preasfințitul Corneliu depusese o plângere penală) transmite impresia înșelătoare că amenințarea episcopului cu abuzurile surprinse video ar fi fost o acțiune de dată recentă.

Nu era – casetele video și șantajul co-existau de un deceniu ca norme împământenite de viață bisericească la vârful eparhiei BOR. La baza lor stătea abuzul sexual – și nimeni din episcopie nu-și bătuse capul vreodată să se gândească la implicațiile penale și morale ale întâmplărilor.

Odiseea casetelor video era, deci, o poveste veche în eparhia Hușilor, mereu șușotită pe la colțuri, uneori vehiculată cu glas tare în cercuri restrânse, dar niciodată cercetată de vreun organism canonic al Bisericii Ortodoxe sau de vreunul laic, al statului român.

Stăpânul episcopiei, Preasfințitul Corneliu, avea libertatea totală să abuzeze folosind poziția sa clericală. Iar unii dintre supușii săi cei mai venali învățaseră să profite de pe urma năravurilor ierarhului lor.

Citește articolul integral pe Să fie Lumină