Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Vaslui va organiza în perioada următoare mai multe ateliere, la care vor participa directorii de cămine culturale, în cadrul cărora vor învăța o serie de meșteșuguri, cum ar fi țesutul, cusutul, confecționatul oalelor de lut sau a măștilor populare.

Atelierele se vor derula pe perioada a două zile, iar directorii de cămine culturale vor fi împărțiți în serii de câte 25, gazda acestora fiind Direcția Județeană de Sport și Tineret (DJST) Vaslui.

”E un bun prilej de capacita directorii de cămine și centre culturale să repună în valoarea priceperea de a confecționa, de a realiza elemente de recuzită ori costume populare. Și asta pentru că am ajuns în situația ca formații de datini și obiceiuri să renunțe la a mai participa la diverse activități organizate de noi tocmai din cauza lipsei elementelor de recuzită și scenografie necesare”, a declarat Lucian Onciu, directorul CJCPCT Vaslui.

Lectori la aceste ateliere vor fi meșteri populari din județul Vaslui.