Un bărbat în vârstă de 22 de ani, din Republica Moldova, a fost depistat de polițiștii de la Sectorul de Poliție de Frontieră Huși, conducând un ansamblu rutier deși permisul de conducere pe care îl poseda nu-i dădea acest drept. Incidentul s-a petrecut miercuri, 16 octombrie.

Cetățeanul moldovean a fost oprit pe raza localității Drânceni și la controlul efectutat, polițiștii de frontieră au constatat că acesta nu avea dreptul de a conduce ansamblul rutier compus dintr-un microbuz și o remorcă.

„La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au constatat că tânărul nu deţine permis de conducere valabil pentru categoria „E”, necesar pentru a putea conduce ansamblul rutier în cauză”, au precizat reprezentanții IPTF Iași.

În cauză, bărbatul de 22 de ani este cercetat pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.