Oamenii de afaceri din judeţul Vaslui au fost premiaţi, în cadrul celei de-a XXVI-a ediţii a Galei ”Topul Firmelor”, eveniment organizat de Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură (CCIA) Vaslui.

Preşedintele CCIA Vaslui, Ionel Constantin, le-a mulţumit agenţilor economici pentru efortul de a rezista pe piaţă în condiţiile unei legislaţii neprielnice şi a apreciat faptul că prin activitatea lor reuşesc să creeze şi să menţină locuri de muncă în judeţ.

”Vă mulţumesc pentru că existaţi şi pentru că rezistaţi în noianul de legi strâmbe. În cei 30 de ani niciodată nu mi-am permis să atac stânga sau dreapta şi n-am s-o fac nici acum. Eu prezint în mod corect problemele cu care se confruntă mediul de afaceri vasluian şi naţional. Ştiu foarte bine problemele cu care se confruntă oamenii de afaceri. Noi nu facem politică, noi facem politica banului şi a bunăstării. În funcţie de cum ne protejaţi pe noi, pe oamenii de afaceri, să ştiţi că veţi avea bani la buget”, a declarat Ionel Constantin.

În cadrul galei au fost oferite plachete de excelență și aniversare, trofee pentru exportatori, trofeul CCIA Vaslui, trofee și diplome firmelor aflate pe locurile 1-3 în cadrul a șapte secțiuni: cercetare, dezvoltare și high tech, industrie, agricultură, silvicultură, pescuit, construcții, servicii, comerț și turism.

La Top au fost acceptate 2184 de firme, care îndeplinesc criteriile metodologiei de realizare a topurilor firmelor: 1.227 firme pe locurile 1-10; 154 firme pe locul 3; 215 firme pe locul 2; 376 firme pe locul 1.

În cadrul galei au fost premiaţi, totodată, elevi şi studenţi din cu rezultate deosebite la învăţătură.

Organizatorii au anunţat că festivitatea de anul acesta, dedicată recunoaşterii publice a performanţei, talentului şi muncii întreprinzătorilor şi managerilor vasluieni se desfăşoară în contextul sărbătoririi a 155 de ani de la înfiinţarea primelor Camere de Comerţ şi Industrie în Vechiul Regat.