Peste câteva zile va fi gata și cel de-al șaselea parc de joacă reamenajat de Primăria Bârlad, aflat la poarta de intrare a orașului dinspre municipiul Vaslui. Fondurile pentru reabilitarea și reamenajarea acestor locuri de joacă vin în totalitate de la bugetul local.

Toate parcurile reamenajate au echipamente autorizate ISCIR, pentru copiii cu vârste între 3 și 14 ani.

„Primele cinci parcuri au fost date în exploatare, așa cum se știe, și se bucură, evident, de rezultatul scontat. Suntem deja în a treia etapă de reabilitare și modernizare, după reamenajarea celor două parcuri din asociațiile 7 și 22, care a fost prima etapă, a locului de joacă din Parcul Teatrului „Victor Ion Popa”, a înființării parcului din Grădina Publică și modernizarea celui de la nord de Școala gimnazială „Episcop Iacov Antonovici”, în cea de-a doua etapă. Și acum lucrările de reabilitare și modernizare au presupus înlocuirea echipamentelor existente cu altele noi, cu respectarea standardelor de siguranț, dar și refacerea împrejmuirilor. Au fost montate și coșuri de gunoi și bănci noi, astfel încât și acest loc de recreere să răspundă cerințelor micilor noștri utilizatori. Așa cum am mai spus continuăm să modernizăm locuri de joacă pentru copii, să le facem sigure și să îi bucurăm, în fiecare zi, așa cum merită pe deplin”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

Lucrările au fost efectuate de salariații Serviciului de Gospodărire Locală, din cadrul Primăriei Municipiului Bârlad și au avut o valoare de circa 10.000 lei.

Imagine