Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Fălciu efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean român care a fost depistat încălcând prevederile juridice ale circulaţiei rutiere.

Pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Fălciu a oprit pentru control, pe raza localităţii Blăgeşti, un autoturism marca Mercedes C200, înmatriculat în Marea Britanie, condus de vasluianul D.I., în vârstă de 35 de ani.

La controlul de frontieră, D.I. nu a putut prezenta permisul de conducere, motiv pentru care colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora s-a concluzionat că bărbatul nu este posesorul unui permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că numerele de înmatriculare aplicate pe autoturismul marca Mercedes C200 sunt atribuite unui alt autoturism.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, precum şi de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.