Astăzi a avut loc Conferința de închidere a proiectului cultural „Figuri emblematice vasluiene ale istoriei României” în sala „Arta” a Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui.

Proiectul cultural „Figuri emblematice vasluiene ale istoriei României” este implementat de Asociația „Museum Vasluiensis” și a fost finanțat prin Programul județean pentru finanţarea nerambursabilă a activităţilor nonprofit de interes general pentru anul 2019, domeniul Cultură.

Obiectivul general al Proiectului cultural „Figuri emblematice vasluiene ale istoriei României” a urmărit identificarea, promovarea și valorificarea unor figuri emblematice ale meleagurilor vasluiene pentru publicul larg al județului Vaslui, cu scopul de a evidenția personalități locale care sunt entități distincte ale istoriei noastre naționale.

Au fost evocate următoarele personalități istorice, politice, militare, culturale și științifice: Ștefan cel Mare (Ștefan al III-lea) – domn al Moldovei între 1457 – 1504; Dimitrie Cantemir – domnul Moldovei în două rânduri (martie-aprilie 1693 și 1710 – 1711), cărturar și umanist; Alexandru Ioan Cuza (Alexandru Ioan I) – primul domnitor al Principatelor Române Unite; Constantin Tănase – mare actor, creator al teatrului românesc de comedie; Emil Racoviță – eminent savant, explorator, speolog și biolog român, fondatorul biospeologiei românești.

Imagine

Imagine