Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetăţenie R. Moldova care a fost depistat conducând un ansamblu de vehicule care nu aveau drept de circulaţie pe drumurile publice din România.

În Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un cetăţeanul din R. Moldova, în vârstă de 29 de ani, care conducea un autoturism marca Mitsubishi ASX şi o remorcă, ambele înmatriculate în Germania.

”La controlul de frontieră, în urma verificării documentelor prezentate la control de moldovean pentru autovehiculele în cauză, colegii noştri au constatat faptul că atât autoturismul cât şi remorca au atribuite numere de înmatriculare de garaj (cu valabilitate limitată şi valabile doar pe teritoriul Germaniei). Cu privire la cele constatate, T.V. a declarat că a achiziţionat autovehiculele din Germania şi nu avea cunoştinţă despre faptul că acestea nu au drept de circulaţie pe drumurile publice din România”, a declarat Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără drept de circulaţie, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.