Un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Bârlad, a ajuns la spitalul municipal din Bârlad cu răni la cap și picioare, după ce a fost atacat dimineață în vecinătatea unei grădinițe din zona Grădină.

Potrivit relatărilor martorilor, tânărul în vârstă de 30 de ani a fost agresat de doi indivizi care îl fugăreau cu niște răngi în mână și l-au ajuns din urmă în fața Grădiniței nr. 9, din vecinătatea spitalului. Cei doi l-au lovit pe bărbat în zona capului și picioarelor, ulterior fugind din cauza martorilor care au sunat la numărul unic de urgență 112.

Scenele au fost observate și de personalul de serviciu al unității de învățământ, însă n-au putut interveni deoarece atacatorii le-au adresat amenințări. De asemenea, la ora când s-a produs agresiunea, zona era plină de părinții care își aduceau copiii la grădiniță.

„Pe data de 26 noiembrie, un apel efectuat la numărul unic de urgență 112 la ora 07:32, a semnalat că un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Bârlad, a fost lovit în zona capului și a picioarelor cu un corp contondent. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru infracțiunile de lovire și alte violențe”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui pentru Realitatea de Vaslui.

În acest moment polițiștii au certitudinea clară asupra identității unuia dintre atacatori care este din comuna Șuletea și pe care îl vor duce la audieri imediat ce îl vor găsi. Din cercetările efectuate până în prezent, reiese că victima își cunoaște agresorii și că între aceștia ar exista un conflict mai vechi.

Cercetările sunt continuate pentru a identifica toți autorii care au participat la agresiune asupra bărbatului de 30 de ani.