Vasluiul va avea din nou Târg de Crăciun. Prima oară, municipalitatea a organizat un asemenea târg în urmă cu doi ani.

În acest an sunt anunțați 28 de expozanți, care vor avea amenajate căsuțe din lemn în centrul orașului.

Deschiderea Târgului va avea loc pe 15 decembrie și se va desfășura până după Crăciun.

”Vom avea artizanat, produse bio, globuri și alte ornamente specifice Crăciunului. Vor lipsi, însă, micii și grătarele. Va exista un vin fiert, un cârnat sau crenvuști, însă fără grătare”, a spus primarul Vasile Pavăl.

Bradul va fi montat în centrul Vasluiului pe 2 decembrie, acesta fiind achiziționat din Târgu Neamț, iar inaugurarea iluminatului de sărbători se va realiza pe 6 decembrie, de Sf.Nicolae.

Deja, firma câștigătoare, din Târgoviște, lucrează la montajul iluminatului festiv, valoarea acestora fiind de 520.000 lei.

Imagine