Eduard Ciocoiu, bârlădeanul în vârstă de 30 de ani, cel care este acuzat de polițiști că a tras cu o armă letală asupra unui autoturism condus de Eduard Filip zis Modoranul, a fost arestat în această seară în baza unui mandat de arestare emis de judecătorii de la Tribunalul Vaslui.

Suspectul a fost prins de polițiști în cursul serii trecute, în județul Galați și dus la audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui. După ce a fost audiat a fost prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar magistrații au admis cererea procurorilor.

Eduard Ciocoiu a fost deja încarcerat însă poate ataca decizia instanței cu apel.

Reamintim că vineri seara, pe 29 noiembrie a.c., în intersecția din zona Confecții, un bărbat în vârstă de 26 de ani, a sunat la 112 și a spus că mașina în care se afla a fost atacată și că din alt autoturism s-au tras trei focuri de armă. În urma audierilor, Eduard Filip zis Modoranul l-a indicat drept atacator pe Eduard Ciocoiu.

Până la această oră, deși s-au efectuat percheziții domiciliare la adresa suspectului, nu a fost găsită arma letală cu care se presupune că a tras.

Polițiștii i-au percheziționat și mașina personală, însă tot nu au găsit indicii care să ducă la găsirea vreunei arme de foc.

Eduard Ciocoiu este cercetat acum pentru infracțiunile de tentativă de omor, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără drept. La această oră el este audiat și este reținut în baza unei ordonanțe de reținere pentru 24 de ore.

Citește și: EXCLUSIV! Declarația tânărului acuzat de uz de armă letală: „Totul este o înscenare!”. VIDEO