O depășire neregulamentară care putea să se sfârșească tragic a fost cauza unui accident rutier petrecut în această dimineață pe Drumul European 581, pe raza localității Sălcioara. Un autoturism condus de o tânără în vârstă de 25 de ani a intrat în coliziune cu alte două autoturisme care veneau pe contrasens, după ce s-a ciocnit cu un camion pe care încerca să-l depășească.

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 08:15. Conducătoarea auto, din Focșani, a încercat să depășească un camion condus de un bărbat în vârstă de 30 de ani din Bârlad, moment în care și-a dat seama că nu va reuși din cauza autoturismelor care veneau din sens opus și a încercat să revină pe banda sa de mers. În timpul manevrei s-a izbit de camionul în a cărui depășire era și a ricoșat în alte două autovehicule care circulau regulamentar pe contrasens, conduse de un vasluian (49 de ani) și un bărbat din localitatea Ferești (32 de ani).

După impactul cu cele două autovehicule, mașina condusă de focșăneanca de 25 de ani a ieșit de pe carosabil. Conducătoarea auto a refuzat transportul la spital, însă medicii sosiți la fața locului au preluat-o pe mama acesteia, cu care călătorea în autoturism și au dus-o la Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” din Bârlad, unde a fost diagnosticată cu policontuzii și un traumatism toracic. Din fericire, cele două femei au suferit răni ușoare în ciuda accidentului destul de spectaculos.

„Toți cei patru șoferi implicați în accident au fost testați pentru alcool, rezultatul fiind negativ. In cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a precizat Loredana Stavăr, purtătoarea de cuvânt a IPJ Vaslui.

Traficul a fost îngreunat în zona pentru minute bune până când mașinile implicate au fost îndepărtate de pe carosabil.