Primăria Bârlad a remis astăzi, la cinci zile de la declanșarea valului de nemulțumiri din partea bârlădenilor din cauza deșeurilor neridicate, un comunicat de presă prin care admite că noul operator, respectiv Urbana Bistrița, și-a început activitatea mai greu, motivarea fiind că gestiunea a fost preluată pe data de 2 ianuarie 2020, de la fostul operator Cup S.A.

Un alt motiv pentru care procesul de colectare al deșeurilor menajere a întârziat și din acest motiv s-a produs un blocaj în punctele de colectare, este acela că în paralel, Urbana Bistrița, a desfășurat și acțiunea de înlocuire și suplimentare a pubelelor, se mai arată în comunicatul transmis de administrația locală.

Conform comunicatului mai sus amintit, în acest moment, municipiul Bârlad este deservit de trei mașini de colectare a deșeurilor menajere, care vor activa după un program de colectare compartimentat pe zone și zile (vezi galerie foto).

De asemenea, administrația face referire și la atribuțiile viceprimarului Roxana Miron Feraru, acelea de organizare și supraveghere a activităților din domeniul serviciilor de salubrizare.

Redăm integral comunicatul de presă:

„Având în vedere nemulțumirile, justificate, ale cetățenilor în legătură cu executarea contractului de delegare a gestiunii activităților de colectare a deșeurilor de pe raza localității, Primarul Municipiului Bârlad, av. Dumitru Boroș, face următoarele precizări:

  1. Noul operator, în speță SC Urbana SA Bistrița, și-a început efectiv activitatea pe data 02.01.2020, când a preluat gestiunea de colectare de la operatorul vechi;
  2. Până acum, între noul operator și reprezentanții Primăriei Municipiului Bârlad au avut loc mai multe întâlniri, al căror scop a fost demararea contractului în cele mai bune condiții;
  3. Actualmente, s-a constatat că operatorul și-a început cu greu activitatea, în paralel acesta desfășurând și procesul de înlocuire/suplimentare a pubelelor de la punctele gospodărești;
  4. Conform Dispoziției nr. 777/2017, viceprimarul Municipiului Bârlad exercită următoarele atribuții: a) ia măsuri pentru organizarea executării și executarea în concret a activităților din domeniul serviciilor comunitare de utilitate publică: salubrizare, energie termică; b) ia măsuri pentru asigurarea inspecției și controlului efectuării serviciilor comunitare de utilitate publică: salubrizare, energie termică;
  5. În acest moment, de activitatea de măturat stradal se ocupă în continuare SC CUP SA Bârlad, sub supervizarea viceprimarul Municipiului Bârlad, conform aceleași dispoziții menționate mai sus;
  6. La solicitarea expresă a primarului Dumitru Boroș, programul de colectare a deșeurilor de pe raza municipiului a fost finalizat recent. Conform dispozițiilor edilului-șef acesta va fi făcut public imediat, prin toate mijloacele de informare ale Primăriei Municipiului Bârlad, putând fi preluat și de mass-media, fără niciun fel de restricții”

Reamintim că în spațiul public s-a iscat un val de nemulțumiri după ce noul operator a întârziat la ridicarea deșeurilor menajere iar în punctele de colectare s-au adunat munți de gunoaie. Urbana Bistrița a invocat printr-un comunicat publicat prin intermediul Primăriei Bârlad că s-a ajuns în această situație datorită faptului că și-a început activitatea pe 2 ianuarie 2020, ziua de 1 ianuarie fiind declarată zi liberă și prin urmare groapa ecologică de la Roșiești, unde se depozitează deșeurile, fiind închisă.

Reprezentanții Cup S.A. Bârlad, fostul operator de salubritate, susțin că au onorat obligațiile contractuale până în ultima zi a anului, respectiv 31 decembrie 2019.

„Informãm cetãțenii municipiului Bârlad cã SC Compania de Utilitãți Publice SA a lucrat în perioada Sãrbãtorilor de iarnã,  atât în zilele de Crãciun, cât și pânã la data de 31.12. 2019 inclusiv, ridicând deșeurile menajere și reciclabile,  conform graficului , atât în zona de case cât și în zona de blocuri. Încã din anul 2006 , SC Compania de Utilitãți Publice SA a prestat serviciul de salubrizare  în mod continuu, indiferent de sãrbãtorile legale-Paște, Crãciun sau 1 Ianuarie ( An nou)”, a precizat conducerea CUP S.A. Bârlad.