Bătălia de la Podul Înalt, care a avut loc pe 10 ianuarie 1475 în apropiere de orașul Vaslui, este considerată ca fiind cea mai mare înfrângere din istorie a unei armate islamice în fața oștirii aliate creștine condusă de domnitorul Ștefan cel Mare. În ciuda diferenței enorme de forțe, armata otomano-munteană condusă de Suleiman Pașa, a suferit o înfrângere zdrobitoare, unii cronicari relatând despre pierderea totală a efectivului.

Relatările cronicarilor diferă când vine vorba de numărul otomanilor, unii dintre ei menționând 100.000 de turci și 17.000 de munteni din Țara Românească, alte surse indicând un total între 60.000 și 120.000 de oameni. Aceștia îi descriu pe soldații turci ca bine pregătiți și înarmați, însetați de sânge și de averi. După spusele unor cronicari, întreaga armată a lui Suleiman Pașa și-ar fi găsit sfârșitul pe meleagurile moldovene.

Ștefan cel Mare a fost numit eroul creștinătății, după cea mai mare înfrângere a imensei armate islamice

După ce Ștefan cel Mare a aflat că o oaste impresionantă a turcilor înaintează către Moldova pentru a o supune, a trimis imediat soli către Cazimir (Principele Poloniei) și lui Matia Corvinul (Regele Ungariei), cu acesta din urmă fiind în relații destul de proaste după Bătălia de la Baia, cerându-le ajutor și totodată să intervină pe lângă alți principi creștini pentru a i se alătura.

Domnitorul Moldovei a trimis din tabăra sa instalată la Vaslui o scrisoare către Papă, în care a menționat despre tratativele cu venețienii și îi cerea să intervină pe lângă alți principi creștini în a i se alătura să țină piept armatei otomane. Contrar așteptărilor, Ștefan cel Mare nu a primit nici un ajutor, nici bănesc și nici în trupe. Doar 5.000 de secui, 1.800 de unguri (de la Matia Corvinul) și 2.000 de polonezi trimiși de Principele Cazimir al Poloniei.

Cronicarii lituanieni scriu și despre 10.000 de lituanieni care s-au alăturat oștirii creștine, însă alți cronicari nu amintesc de ei, deci e posibil ca cei de mai sus să fi fost confundați cu aliații lui Ștefan cel Mare.

40.000 de luptători moldoveni și 8.800 de oameni veniți în ajutor și-au ridicat taberele la Vaslui. Întreaga armată avea aproximativ 20 de tunuri. Din cauză că armata otomană era clar net superioară numeric, Ștefan a adoptat tactica de hărțuire și înfometare, dând poruncă ca toate așezările din calea armatei turcești să fie părăsite, astfel încât să nu aibă ce prăda, iar toate fântânele să fie otrăvite.

În întâmpinarea dușmanului domnitorul Moldovei a trimis oameni călare care aveau rolul de a hărțui trupele care se desprindeau de armată pentru a merge după hrană și apă.

Locul unde s-a dat bătălia se afla în apropiere de Vaslui, la vărsarea râului Racova, într-o zonă mlăștinoasă cu pădure, care făcea anevoioasă înaintarea armatei inamice cât și manevrele militare. Și despre locul desfășurării bătăliei există numeroase discuții, mulți istorici plasând locul actualei comune Băcăoani, în sudul orașului Vaslui, iar după interpretarea unor documente ar fi vorba de localitatea Ștefan cel Mare, situată în nordul municipiului.

În dimineața zilei de 10 ianuarie 1475, oastea otomană înainta pe valea Bârladului pe o ceață care nu îngăduia să se vadă la mai mult de câțiva pași. Era moină și zăpada începuse să se topească, încât toată lunca Bârladului era plină de băltoace. Faptul că mii de oameni și cai treceau prin același loc, transforma valea într-o mocirlă prin care se înainta foarte greu. Vremea și terenul au constituit avantaje pentru Ștefan, de care domnitorul a știut să se folosească. Deoarece otomanii nu puteau să-și dea seama ce oaste au în față, Ștefan a așezat de-a curmezișul văii câteva mii de oameni. Aceștia trebuiau să-i oprească pe otomani și să înceapă lupta. Dușmanul era foarte numeros și putea să aducă mereu oameni odihniți în luptă. Ștefan calculase ca în momentul în care oamenii lui aveau să dea semne de oboseală, de pe malul drept al Bârladului, din marginea pădurii, mai mulți oșteni trebuiau să dea semnalul de luptă sunând din trâmbițe și surle. Lucrurile s-au întâmplat așa cum a prevăzut domnul și, când au auzit otomanii trâmbițele și surlele, ei au crezut că vor fi atacați din partea aceea, astfel ca marea parte s-au îndreptat în acea direcție, găsind aici doar câțiva oșteni. În schimb pe malul stâng al Bârladului se afla grosul oștii lui Ștefan. Când turcii au întors spatele, atacând spre marginea pădurii, au fost izbiți năpraznic de armata moldovenească. Până să se dezmeticească otomanii, până să înțeleagă cine-i atacă și din ce parte, mulți dintre ei au fost uciși, iar cei care au scăpat s-au pus pe fugă, cu toată încercarea disperată a lui Suleiman Pașa de a-i opri. Până la Dunăre au fost urmăriți de moldoveni, hărțuiți și uciși o mare parte din ei.

Lupta de la Vaslui, Podul Înalt, a fost o victorie strălucită, care a dus faima domnului în Europa. Papa Sixt al IV-lea, numindu-l principele creștinătății.

Cronicarul anonim scrie că au fost luate de la turci 40 de steaguri, în timp ce unele surse italiene și austriece indică pierderea de către turci a 45.000 de oameni, a 100 de steaguri, întreaga artilerie și capturarea a 4 comandanți. Cronicarul turc Sa’s ed-Din chiar scrie că armata turcă a pierdut majoritatea oamenilor. Cronicarul Jan Stricovschii indică o cifră totală de 100.000 de morți. Căpeteniile de seamă prinse au fost lăsate în viață, dar au fost trimise ostatici la diferiți principi europeni. Singurul eliberat a fost fiul unei căpetenii, Isac (Sac) pașa.

La venirea primăverii, nici un principe european nu era pregătit să trimită ajutoare lui Ștefan. Campania de răspuns a lui Mehmed al II-lea pentru pierderea suferită la Vaslui a tatonat terenul prin ocuparea Caffei, cetatea negustorilor genovezi, și a altor cetăți din Crimeea, apoi atacarea Cetății Albe și a Chiliei.

A urmat atacarea Mangopului, de unde provenea doamna lui Ștefan, Maria de Mangop, culminând la 27 iulie 1476 cu marea înfruntare de la Valea Albă, Războieni, una din cele mai mari bătălii ale epocii, cu un raport de 12.000 de moldoveni la peste 200.000 de turci, pierdută de moldoveni, dar fără ca Ștefan să fie supus.