O fetiță în vârstă de 8 ani, a fost găsită în cursul acestei zile pe un câmp din apropierea localității Bogești, comuna Pogana, după ce a plecat pe jos de la domiciliul său din localitatea Măscurei, din cauza mamei vitrege care ar fi agresat-o. 

Fetița a fost găsită de o vecină de-a acesteia care a văzut-o mergând la o distanță de aproximativ 7-8 metri de Drumul Comunal 138, care leagă satele Cârjoani și Bogești.

Minora a fost transportată la spitalul din Bârlad, iar medicii de aici au constatat după consult că este clinic sănătoasă.

Copila a fost transferată la un centru de primire pentru copii. În cauză, inspectorii DGASPC vor deschide o anchetă pentru a stabili condițiile care au dus la plecarea minorei de la domiciliu. Fetița s-a expus unui risc imens mergând pe jos câțiva kilometri.

Femeia (mama vitregă) riscă dosar penal pentru rele tratamente aplicate unui minor.

„Apelul la 112 a fost efectuat la ora 11:50, în cauză fiind semnalată situația unei minore care a fost găsită neînsoțită în apropierea unui drum comunal care leagă două localități din județul Vaslui. În cauză se fac cercetări și se va întocmi un dosar penal pentru infracțiunea de „violențe în familie”, a precizat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Vom reveni cu amănunte.

Articol în curs de actualizare…