Peste 5700 de pachete de țigări de contrabandă au fost găsite de polițiștii de frontieră, ascunse în diferite spații special amenajate într-un autocar care intenționa să ajungă în Italia. Descoperirea a fost făcută în Vama Albița, de o echipă comună formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali.

Miercuri, 22 ianuarie, în jurul orei 19.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, un bărbat cu cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 53 de ani, conducând un autocar înmatriculat în România, cu destinaţia Italia.

„În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi şoferului, iar echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali, a descoperit, ascunsă şi nedeclarată, în spaţii special amenajate în compartimentul motor, în pereţii laterali, podeaua, plafonul şi cutia de viteze, precum şi în bazinul de apă al toaletei autocarului, cantitatea totală de 115.600 ţigarete (5.780 pachete), de diferite mărci, cu timbru de acciză R. Moldova”, au precizat reprezentanții IFTP Iași.

Şoferul a declarat că ţigările îi aparţin şi intenţiona să le comercializeze pe piaţa din Italia, pentru a obţine profit.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigărilor în valoare totală de 26.010 lei, indisponibilizarea autocarului,  în valoare de 76.000 lei, în vederea confiscării şi sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 10.000 lei.