La ora 10:00, în județul Vaslui, există 358 consumatori nealimentați, număr posturi de transformare nealimentate – 7, număr linii electrice nealimentate 1 total, 2 parțial. Localități afectate 4: total – Bogdana, Fântânele și parțial – Vetrișoaia, Stâncășeni.

Toate drumurile naționale din Moldova, deschise circulației

La acest moment, circulația pe toate drumurile din aria de administrare a DRDP Iași este asigurată. Ultimele tronsoane închise sau cu restricții au fost redate în totalitate traficului în această dimineață.

Este vorba despre:
DN 2, Obrejița – Focșani, județul Vrancea (închis din 05 februarie, ora 22:00, redeschis ora 08:30)
DN 23, Focșani – Nănești, județul Vrancea (închis din 05 februarie, ora 22:00, redeschis ora 08:30)
DN 24D, Grivița – Vânători, județul Galați (restricție masă max. peste 3,5 t, ridicată la ora 09:30).

Menționăm că, începând de la intrarea în vigoare a avertizărilor Cod Portocaliu și Cod Roșu de ninsori și viscol, pe mai multe sectoare din regiunea Moldovei au fost instituite restricții de tonaj sau chiar măsuri de închidere temporară, după cum urmează:
– DN 28B, Târgu Frumos (jud. Iași) – Frumușica (restricție 3,5 t)
– DN 28B, Frumușica-Botoșani (restricție 3,5 t)
– DN 29, lim. jud. Suceava – Huțani – Botoșani (restricție 3,5 t)
– DN 28, lim. jud. Neamț – Târgu Frumos (restricție 7,5 t)
– DN 28A, Târgu Frumos – Moțca (restricție 7,5 t)
– DN 23B, Măicănești – Ciorăști, jud. Vrancea (închis circulației)
– DN 25, Hanu Conachi – Șendreni, jud. Galați (restricție 3,5 t)

Măsurile au fost luate atât pentru corelarea cu acțiunile similare întreprinse de autoritățile din județele învecinate, precum și pentru a permite intervenția utilajelor DRDP Iași să intervină pentru degajarea carosabilului și asigurarea circulației în bune condiții. Restricțiile au fost eliminate însă gradual, în urma acțiunilor întreprinse de Secțiile de Drumuri Naționale din Moldova.

În acest scop, pe timpul nopții, dar și în cursul dimineții, pe toate sectoarele din administrare, DRDP Iași a intervenit cu 315 autoutilaje, 3.680 tone sare și peste 300 tone nisip.

Momentan, pe drumurile naționale din Moldova se acționează cu 176 de autoutilaje, pentru acțiuni de curățare și lărgire a carosabilului în urma viscolului, dar și cu antiderapant, în zonele caracterizate prin carosabil umed și temperaturi scăzute.

În continuare, până la ora 13:00, județele Bacău și Vaslui rămân sub avertizare Cod Galben de vânt puternic și ninsoare viscolită (vânt cu viteze de 55 – 65 km/h), în vreme ce județele Vrancea și Galați, dar și sud-estul țării, vor rămâne sub COD PORTOCALIU (vânt și ninsoare viscolită, cu rafale de 70 – 80 km/h).