Joi, 13 februarie, echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa a descoperit la controlul de frontieră, ascunse în două uşi metalice, 17.180 de ţigarete de provenienţă duty-free ce urmau să fie comercializate în Franţa.

Țigările aparțineau unui pasager, cetățean român, în vârstă de 21 de ani, care călătorea la bordul unui autocar care efectua curse ocazionale cu destinația Franța.

„În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, precum şi în remorca  ataşată de acesta, în urma căruia echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali, a descoperit, ascunsă şi nedecalarată, în două uşi metalice transportate, cantitatea totală de 17.180 de ţigarete (859 de pachete), de diferite mărci, de provenienţă duty-free”, au precizat reprezentanții IFTP.

Cu privire la cele constatate, pasagerul a declarat că ţigările îi aparţin şi că urma să le comercializeze în Franţa.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigărilor în valoare totală de 3.866 de lei, de către autoritatea vamală şi sancţionarea contravenţională a tânărului cu amendă în valoare de 8.000 de lei.