Patru infirmiere și două asistente medicale, sunt cele care și-au depus demisiile pe masa managerului de la Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” din Bârlad, de teama îmbolnăvirii cu virusul Covid 19, asta după ce unitatea spitalicească a fost desemnată ca fiind linia a doua de suport pentru Spitalul din Iași.

Pentru moment, nu sunt semnale că demisiile celor șase ar fi parte dintr-un val mai mare personalului medical, iar conducerea spitalului dă asigurări că activitatea nu este perturbată semnificativ.

Începând cu data de 30 martie echipa de psihologi clinicieni a Spitalului de Urgență Elena Beldiman Bârlad acordă consiliere si suport psiho-emoțional colegilor aflați în linia întâi de luptă împotriva Covid -19 – medici, farmaciști, biologi, asistenți medicali , personal de suport medical.

„Dorim să ne sprijinim colegii în această perioadă grea pentru a gestiona stările emoționale nefavorabile care pot apărea în momente cruciale ca acesta.

În acest sens, a fost creat grupul de sprijin si asistare psihologică – SUPORT PENTRU SUFLET, unde angajatii spitalului vor beneficia de intervenții individuale sau colective, intervenții de prim ajutor psihologic în situații de criză, menite să ajute cadrele medicale sa își mențină sănătatea emoțională în această perioadă dificilă pentru
noi toți. Împreună ne propunem să rămânem în echilibru și să dezvoltăm mecanisme adaptative, sănătoase de acțiune în contextul pandemiei.

Invităm cadrele medicale să se înscrie în grupul de suport unde pot accesa informații de sprijin precum și datele noastre de contact pentru consiliere telefonică/ on-line/ off-line.

Cu prețuire pentru tot ceea ce sunteți si faceți,

Echipa de psihologi a Spitalului Elena Beldiman Bârlad”.