Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit în această dimineață cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un modul pentru descarcerare, precum și cu o ambulanță tip C1 (TIM), la un accident rutier în suburbia Rediu din Vaslui. Din primele informații, o persoană era încarcerată într-un autoturism.

„În accident au fost implicate două autoturisme și două persoane. La sosirea echipajelor de intervenție, au fost găsite două persoane, dintre care una blocată într-un autoturism (taxi). Persoana blocată în autoturism acuza dureri în zona toracică. După scoaterea din autoturism, acordarea primului ajutor medical și evaluarea victimei, bărbatul în vârstă de 35 ani a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui. Victima prezenta traumatisme toracice ca urmare a unui accident rutier”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.

Imagine