Un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Bârlad, a fost reținut de polițiștii bârlădeni după ce duminică seara a spart parbrizele a cinci autoturisme parcate în fața sediului Poliției Municipale din localitate.

Înainte de a recurge la acțiunile de distrugere, bărbatul de 48 de ani a sunat la 112 și a spus operatorului că va sparge geamurile oricărei autospeciale de poliție pe care o va întâlni în calea sa. Se pare că individul era nemulțumit de faptul că oamenii legii nu îi soluționau anumite demersuri depuse la Poliția Municipală.

Imediat ce s-a asigurat că de la sediul instituției a plecat un echipaj în căutarea sa, acesta a spart cu un ciocan parbrizele a cinci mașini parcate în fața sediului poliției.

„S-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere şi tulburarea liniştii şi ordinii publice. Bărbatul a fost reţinut şi în cursul zilei de luni va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad cu propunere de arestare preventivă”, a declarat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.