Bătaia de joc pe banii bârlădenilor a atins noi limite și are ca unitate de măsură nesimțirea. În timp ce mare parte a contribuabililor trudesc din greu pentru un salariu (de cele mai multe ori!) minim pe economie, o parte din angajații S.C. Reiser S.A. (firma patronată de Consiliul Local Bârlad) își măresc salariile după bunul plac și îi fac invidioși până și pe cei care lucrează peste hotare, remunerați în moneda Euro.

Luni după-amiază, în sala mare a Cinematografului „Victoria”, a avut loc o ședință extraordinară a acționarilor S.C. Reiser S.A., care, treptat, s-a transformat într-o piesă de teatru prost regizată cu ironii ieftine și dispute politice care au transformat totul într-un „câmp de bătaie” folosit drept instrument de campanie electorală. Imediat ce ședința a fost deschisă a durat mai bine de o oră ca ordinea de zi să fie scrisă pe genunchi și să fie votată în unanimitate pentru a conferi legitimitate ședinței.

Lăsând la o parte atitudinea mimată de „gardieni grijulii ai banului public”, nici unul dintre cei prezenți nu a lăsat impresia că a venit de acasă cu temele pregătite. Ședința s-a poticnit anevoios, sistematic, „grație” bâlbâielilor consilierilor locali cât și a membrilor Consiliului de Administrație, care s-au întrecut în gafe de interpretare a Statutului Societății, atingând de multe ori limita extremă a subiectivismului.

Salariul directorului, echivalentul impozitelor a trei blocuri de apartamente

S-au spus lucruri interesante și s-au făcut publice anumite aspecte (solicitate de presa locală de-a lungul timpului însă fără nici un răspuns) legate de salarizarea angajaților firmei deținute de Consiliul Local Municipal Bârlad (CLMB). Astfel, bârlădenii știu acum că bugetul alocat de administrația locală se ducea 54% pe salarii. Comparativ, salariul directorului de la Reiser S.A. era plătit din plata impozitului către Primărie a aproximativ a trei blocuri de apartamente.

Nostradamus de Bârlad… sau Bordeianu „Presimțătorul”

Mai mult, aflăm că după plecarea prin demisie a directorului Adriana Ursu, a fost numit interimar unul dintre cei mai vechi angajați ai societății, respectiv ing. Viorel Bordeianu, care este acuzat de Consiliul de Administrație de faptul că a depus la ITM un nou contract colectiv de muncă prin care, atât el cât și alți angajați, și-au mărit considerabil salariile și s-au pus la adăpost de o eventuală disponibilizare sau chiar o dizolvare a societății, prin acordarea a 12 salarii compensatorii. Mai exact, dacă mâine unul dintre ei ar fi disponibilizat, ar trebui să primească aproximativ 96.000 de lei, bani la purtător.

Ca un făcut, primarul Dumitru Boroș (invitat și el la ședință) a cerut impetuos consilierilor locali să voteze pentru dizolvarea S.C. Reiser S.A.. Momentan, Nostradamus de Bârlad și compania, pot ofta liniștiți după salariile compensatorii, pentru că acționarii au votat împotrivă și au cerut un plan nou de reorganizare al administrării societății, implicit renegocierea contractului colectiv de muncă.

Scandalul se mută în sala de judecată

Președintele Consiliului de Administrație, Daniel Buzamăt, a anunțat că a contestat în instanță documentul semnat și depus la ITM de către ing. Viorel Bordeianu. Acesta susține că înainte de depunerea unui nou contract colectiv de muncă, ar fi trebuit să se solicite avizele Consiliului de Administrație cât și Consiliului Local, ceea ce nu s-a întâmplat nici un moment.

Epilog

Situația de fapt durează la Reiser de ani de zile. Nimeni n-a văzut, n-a știut nimic și n-a auzit. Cu toate că presa locală a solicitat în nenumărate rânduri grilele de salarizare, pe care niciodată nu le-a primit. De data asta, ceva a deranjat pe cineva.

Cu toții suntem curioși cine va ceda primul și ce anume se va negocia pentru redobândirea liniștii…