N-o să criticăm intenția administrației, aceea de a decolmata și igieniza pârâul Valea Seacă – cel care străbate centru municipiului Bârlad. Inițiativa e cel puțin lăudabilă. Rezultatul e unul dezastruos.

Bine, ca să ne asumăm, pentru că așa e corect, și rolul de avocat al diavolului, trebuie să precizăm și faptul că albia pârâului e populată și de deșeuri produse sau aruncate de factorul uman comod, adică acea specie care preferă comoditatea poluării intenționate în loc să recicleze. Aparte de acest aspect, considerabil în egală măsură, e și modul în care s-a lucrat. Și e vizibil de la o poștă, că lucrările n-au avut efectul scontat.

Știm că albia acestui pârâu n-a mai suferit de o asemenea atenție, de igienizare și decolmatare, din anul 1973. Adică de 47 de ani. Pe hârtie, cel puțin așa reiese, aceste lucrări au ajuns acum în stadiul doi și totul e executat ca la carte. Doar că mirosul greu care a pus stăpânire pe centrul orașului trădează lucrările făcute de mântuială.

Fie că bârlădeanul merge pe terasele restaurantelor sau pizzeriilor de pe malul acestui pârâu, sau doar tranzitează pietonal peste podul de pe bulevardul Republicii, duhoarea de apă stătută cu mâl îl pișcă de nas în modul cel mai agresiv. Nu e greu deloc să identifici vizual sursa mirosului pestilențial, pentru că doar o privire pe albia pârâului nu face decât să ilustreze peisajul dezolant: un amestec de deșeuri cu mâl din abundență și apă stătută.

Pe toată durata lucrărilor, primarul Dumitru Boroș și-a etalat colecția de primăvară-vară la vestuță, dovada fiind zecile de fotografii în care apare pe maluri, când pe sub cupa excavatorului, când în preajma muncitorilor, aidoma fostului șef de stat Nicolae Ceaușescu care nu rata nici o inaugurare sau vreo deschidere de șantier, fie și pentru o magazie.

Acum, când toată lumea se plânge și postează pe rețelele de socializare despre „trilurile” melodioase ale broaștelor râioase, primarul Dumitru Boroș tace mâlc. Nu tu o vizită, nu tu o poză, nu tu o soluție, nimic-nimic. Deh, dă rău în poze nămolul…

Oricum, bârlădenii au început de ceva timp să-i învețe deprinderile. Primarul face poze și vizite doar dacă situația-i convine și-l ajută s-o folosească pentru campania electorală. Dacă e de bine, atunci o dă cu: „susțin și mă bucur pentru această investiție… sper să fie în folosul comunității… ne-am zbătut să aducem și să facem… etc”.

La fel cum e cu șoseaua de centură. Când vine câte o „goangă”, cum primarul face țop și prezintă informația ca venind doar la solicitarea sa. Imediat ce lumea îl asaltează cu întrebări, ridicatul din umeri și îndreptarea privirii spre București devine sport de performanță.

Probabil vor trece luni de zile până când cineva se va gândi să găsească o soluție pentru igienizarea pârâului Valea Seacă. Problema e alta: (re)igienizarea va fi facturată din nou? Și din banii cui? Pentru că, din cum înțelegem, până acum pentru asta s-a plătit.

Apropo, domnule primar Boroș, puteți spune bârlădenilor cât a costat bătaia de joc, scuze, lucrarea de decolmatare și igienizare a pârâului Valea Seacă?