Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huși efectuează cercetări cu privire la doi bărbați care au săvârșit infracțiuni la regimul juridic al circulației rutiere în zona de competență.
În data de 5 martie, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huși, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pe raza localității Drînceni, județul Vaslui, pentru control, un autoturism marca Volkswagen Transporter, înmatriculat în R.Moldova, condus de Serghei T., cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 28 de ani.
La controlul de frontieră, în momentul solicitării permisului de conducere de către polițiștii de frontieră, tânărul a declarat că permisul de conducere i-a fost reținut de către poliția rutieră a județului Maramureș în data de 04.11.2018, fiindu-i suspendat dreptul de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile. Acesta a mai adăugat că nu s-a mai prezentat pentru ridicarea permisului de conducere.
”Colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora s-a stabilit că pe numele acestuia este întocmit un dosar penal, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană a cărei exercitare a dreptului de a conduce i-a fost suspendat”, a declarat Irina Mirică, purtător de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui.
În data de 6 martie s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, judeţul Vaslui, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pentru a ieşi din ţară, Vladimir B., cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 32 de ani, care conducea un ansamblu de vehicule format dintr-un microbuz, înmatriculat în Lituania și o remorcă înmatriculată în Germania.
”La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, lucrătorii noştri au constatat că masa totală autorizată a ansamblului de vehicule este de 6.200 de kg, iar pentru a putea conduce ansamblul de vehicule în cauză șoferului îi este necesară categoria „BE”. Cu privire la cele constatate, Serghei B. a declarat că a condus ansamblul de vehicule pe drumurile publice din România, fără să aibă cunoştinţă că permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea dreptul”, a mai spus Irina Mirică.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv.