Intervenție contra cronometru a echipajelor de la Ambulanță și SMURD în localitatea Puiești, unde un copil în vârstă de 4 ani se află în stare gravă după ce a căzut cu ochiul într-o foarfecă.
„Elicopterul SMURD va interveni în localitatea Puiești, comuna Puiești, pentru un copil în vârstă de patru ani care a suferit un traumatism cranio facial și un traumatism ocular prin cădere. Minorul va fi transportat la elicopter cu o ambulanță tip C2 aparținând SAJ Vaslui, substația Bârlad”, a precizat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.
Conform relatărilor, cel mic se afla într-o căruță și la un moment dat s-a dezechilibrat și a căzut cu ochiul într-o foarfecă pe care o ținea în mână.
Copilul a fost transferat la o unitate medicală de specialitate din Iași, unde medicii vor încerca să-i salveze ochiul.