Începând cu ora 02:00, pompierii din cadrul Detașamentului Vaslui au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuință din localitatea Lipovăț, comuna Lipovăț. Locuința era nelocuită și într-o zonă izolată, accesul autospecialelor fiind extrem de greu. Pentru a ajunge la incendiu, pompierii au întins furtunuri pe o lungime de circa 300 metri.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată. După aproximativ două ore, incendiul a fost lichidat.
Au ars cinci ferestre, trei uși,  acoperișul pe o suprafață de circa 130 metri pătrați, bunuri electrocasnice, piese de mobilier, diverse textile și produse din material plastic. 
Cauza probabilă de izbucnire  a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs la un acumulator de încărcare.

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedentSărbătoare 17 martie – Zi cu o semnificație deosebită pentru credincioși
Articolul următorPericol uriaș pentru cei care nu spală bine frunzele de salată – Riscul la care se expun cei mai mulți oameni