Președintele României, Klaus Iohannis, susține, de la ora 18:00, la Palatul Cotroceni, o conferință de presă.

”Am avut întâlnire cu premierul și mai mulți miniștri, am discutat despre modalitățile de accesare a celor 80 miliarde de euro, bani pe care i-am obținut la negocierile de la Bruxelles.

Avem bani să construim autostrăzi, căi ferate, să modernizăm infrastructura energetică și de mediu, să implementăm programe de digitalizare, să investim în infrastructura de educație și sănătate.

Avem o șansă extraordinară prin aceste 80 de miliarde de euro și împreună cu guvernul Orban suntem hotărâți să o valorificăm la maximum.

Mâine voi avea o întâlnire cu ministrul de Interne și șeful DSU pentru o analiză la zi a situației. E un moment critic, iar măsurile de protejare a populației sunt extrem de importante acum.

Situația e extrem de gravă și trebuie să fim conștienți de necesitatea imperativă a ținerii sub control a epidemiei”, a declarat Klaus Iohannis.

Se pot organiza alegerile?

”Este o discuție legitimă, dacă să organizăm sau nu alegerile în 27 septembrie. Dar, vreau să despărțim discuția politicianistă de cea pe fapte. OMS a făcut multe afirmații și anunțuri, iar unul care mă îngrijorează e de dată mai recentă și spune că această pandemie are un singur val mare, nu mai multe valuri, pentru că nu are ciclicitate în funcție de anotimp și temperatură.

E nevoie de alegeri pentru a da legitimitate autorităților locale. Suntem într-o pandemie care se atenuează sau nu. Ce obținem dacă amânăm acum alegerile? Poate se suprapune cu gripa, cu o iarnă grea și ne trezim că în loc să facem lucrurile mai bine, le facem mai prost. Trebuie să evaluăm situația. Dacă pandemia  nu se agravează și se iau măsuri stricte și specifice, se pot organiza alegerile.

Majorarea alocațiilor și creșterea pensiilor

”Ne găsim într-o situație complicată nu doar epidemiologic, ci și bugetar, elctoral și economic. Noi ne dorim să creștem și alocațiile și pensiile, însă, de la dorință la putință e un pas mare.

Totuși, veniturile la bugetul statului s-au diminuat semnificativ, vom avea un deficit considerabil mai mare. Nu cred că se așteaptă cineva ca toate cheltuielile planificate să fie făcute. Nu sunt bani pentru toate. Vor fi creșteri atât cât se poate. PSD probabil a vrut să copieze măsura și avenit cu o dublare care, în acest moment, nu va fi posibilă, dar poate fi posibilă în etape.

Este evident că o creștere de 40 la sută nu se poate. Pur și simplu nu sunt bani. Pensiile vor crește, punct și clar. Cât va fi această creștere, va calcula Guvernul. În loc de 3% deficit, vom avea probabil un deficit considerabil mai mare, deja am depășit deficitul calculat pentru întregul an”, a mai declarat Klaus Iohannis.

Restricții noi

”Sunt convins că Guvernul va veni cu explicațiile aferente. Noi am ajuns de la câteva sute la 1.200 de cazuri noi zilnic. Și e clar că trebuie făcut ceva. Le voi spune din nou. Primul e masca. Cealaltă măsură e distanțarea fizică. Până la urmă, trebuie să fim realiști: vrem să dăm frâu liber bolii ca să ajungem o națiune bolnavă sau vrem să îngrădim pandemia? Eu nu-mi doresc asta și cred că nici dumneavoastră”, a spus Klaus Iohannis.

Legea alegerilor parlamentare, aprobată la Senat

”Legea abia a ajuns la mine. În ultimii 30 de ani, guvernele au stabilit datele alegerilor, acum e prima oară când Parlamentul vrea să își ia acest atribut prin lege. Cum va fi asta, că Parlamentul stabilește singur când se alege Parlamentul? Să ne imaginăm că un număr mare de parlamentari nu vor să plece, nu e cumva un conflict acolo? Toate acestea trebuie foarte bine judecate și să ținem cont de Constituție, care spune că mandatul de parlamentar are 4 ani, punct, nu poate fi prelungit. Toate ne duc clar spre o dată a alegerilor la începutul lui decembrie. Dar dacă Parlamentul pur și simplu nu face nimic, ce facem? Vom da un răspuns public foarte clar”, a mai declarat președintele.

Vina Guvernului în gestionarea pandemiei

”Datele arată ceva destul de clar. În timpul stării de urgență, situația a fost bine gestionată. Intrând în starea de alertă, au intervenit o serie de decizii ale CCR și modificări legislative care au făcut gestiunea fenomenului epidemiologic mai dificilă. O etapă notabil de negativă a fost disputa din Parlament pe legea carantinei și izolării.

Legea a fost elaborată în regim de urgență de guvern, trimisă în Parlament, unde PSD a tras de timp într-un mod cinic inimaginabil pe care nu l-a bănuit nimeni. Au ținut proiectul săptămâni întregi în Parlament, au apărut politicieni care deschis au incitat la nesupunere – să nu mai purtăm mască etc, inducând în public impresia că situația nu e gravă. În acele săptămâni, foarte multe persoane au ieșit din spitale. Deci PSD, cu un cinism inimaginabil, a tergiversat adoptarea legislației.

Mulți politicieni au creat impresia că situația nu e gravă, așa am ajuns la cele 1.200 de cazuri zilnice și, din păcate, această evoluție va mai dura, chiar dacă măsurile luate acum de guvern sunt cele corecte”, a spus Iohannis.

 Deschiderea anului școlar în siguranță

”Mă preocupă foarte mult. Am avut numeroase discuții cu ministerul Educației, specialiști, alți miniștri. S-au făcut progrese importante în conturarea unor strategii și scenarii. Am invitat pe premier, ministrul Educației la o discuție săptămâna viitoare, când sper că vom putea contura niște scenarii ce vor putea fi comunicate public.

Școala nu va începe în condiții normale, pentru că pandemia nu dispare până în septembrie. Ar fi foarte complicat să avem doar școală online. Și atunci ne îndreptăm spre un scenariu mixt, unde în funcție de specificul local vom avea mai multă școală online sau cu prezență fizică.

Măsurile pe care le vom lua sunt gândite în primul rând pentru siguranța copiilor, a profesorilor. Mai multe răspunsuri vom avea săptămâna viitoare”, a declarat președintele.

Iohannis, despre revenirea la starea de urgență

”Decizia reintrării în starea de urgență se poate lua doar dacă specialiștii îmi spun că nu există altă soluție. Vreau să cred că există altă soluție. Vreau să cred că românii vor respecta normele și nu vom ajunge să nu putem controla răspândirea bolii. Sunt încrezător că împreună vom reuși să stăpânim rezonabil evoluția. Reintrarea în starea de urgență e o ultimă soluție, când nu mai avem nici o altă posibilitate să reintrăm în zona de control a pandemiei”, a răspuns Klaus Iohannis.

Dosarul 10 august

”Am spus atunci că măsurile jandarmeriei au fost exagerate. S-a constituit apoi un dosar penal. Eu am foarte mare încredere în sistemul de justiție și, împreună cu dvs și multe milioane de români, ne-am luptat pentru independența justiției. Nu pot să vă spun decât unele opinii personale și să îmi exprim convingerea că justiția va face dreptate și cei vinovați vor fi trași la răspundere. Eu personal, ca mulți alți români, suntem de părere că e de dorit să se găsească o clarificare mai profundă în această speță”, a comentat președintele.

Este situația scăpată de sub control?

”Nu consider că există o situație scăpată de sub control, dar sunt focare unde numărul de pacienți e foarte mare. Sistemul național face față, pacienții sunt transferați în alte unități. Pentru a verifica și eu care e situația pe zone am convocat pentru mâine o ședință”, precizat Klaus Iohannis.

Moțiunea de cenzură contra Guvernului PNL

”Moțiunea e un instrument al opoziției. Acest guvern Orban nu poate fi acuzat de management defectuos. S-a descurcat foarte bine, e un guvern puternic minoritar, care gestionează multele treburi publice în timp de pandemie. Argumente obiective pentru a acuza guvernul nu există. Dar PSD a dat dovadă vie că acționează în Parlament cu un cinism inimaginabil pentru câteva voturi!”, este de părere Iohannis.

Ce a făcut statul român în 4 luni pentru pregătirea spitalelor?

”S-au luat multe măsuri și am făcut față pandemiei până în acest punct. Orice sistem public are limite, am văzut acest lucru în alte țări din Europa, unde pandemia răsturnase calculele. Îmi exprim toată admirația pentru cei din prima linie, medicii, personal medical. De luni de zile ei au ținut practic epidemia sub control și sunt convins că în cotninuare ei au disponibilitate și știința să facă la fel. Dar, dacă vrem ca lucrurile să fie bine gestionate, haideți să îi ajutăm: să purtăm mască, să păstrăm distanța, să prevenim astfel supraaglomerarea”, a spus președintele României.

Militarii americani retrași din Germania ar putea veni în România?

”Am urmărit declarațiile secretarului Mark Esper și am constatat că e vorba de o mișcare globală, care întărește postura NATO – foarte important pentru noi, să sprijine alianții de pe flancul estic. Am aflat de intenția de a muta prin rotație o parte din aceste efective și în zona Mării Negre. În continuare, aceste chestiuni vor fi discutate în formate NATO și în măsura în care vor fi luate decizii concrete, le vom comunica”, a declarat șeful Statului.

Achiziții publice

”E nevoie de respectarea regulilor de către toată lumea. Guvernul, în ansamblu, și-a făcut treaba, își face treaba. Pe de altă parte, în starea de urgență, a existat un regim special de achiziții publice, dar am spus și o spun și acum: cine a încercat fraudulos să se îmbogășească din necazul oamenilor va plăti”, a răspuns Klaus Iohannis.

 

Articolul precedentDumitru Boroș: „Oficial, s-a stabilit data la care încep lucrările la varianta de ocolire a Bârladului!”
Articolul următorSituația statistică actualizată, referitoare la COVID 19, pentru județul Vaslui, azi – 29 iulie 2020