Legea care taie pensiile speciale ale magistraților a primit votul Camerei Deputaților, cu 259 de voturi „pentru”, unu „împotrivă” și 25 de abțineri. Coaliția a introdus în ultima clipă o modificare ce poate duce la respingerea proiectului la CCR, așa cum s-a mai întâmplat, potrivit Realitatea Plus.

Deputaţii din Comisia pentru Muncă din Camera Deputaților au modificat proiectul, miercuri dimineață, prin eliminarea eșalonării vârstei de pensionare, astfel încât toți magistrații să se pensioneze la 65 de ani. Modificarea contravine unei decizii anterioare a CRR, potrivit Realitatea Plus. În această formă, proiectul intră la vot în plenul Camerei, ca prim for sesizat.

Opoziția susținând că forma în care aceasta a ajuns în plen ar conține intenționat o serie de elemente neconstituționale, scopul fiind tocmai blocarea demersului.

Creșterea progresivă a vârstei de pensionare până în anul 2045, când va ajunge la 65 de ani, a fost criticată de reprezentanții CSM pe motiv că ar submina grav funcționarea sistemului judiciar, potrivit Agerpres.

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentGEORGE SIMION: „ANGAJAMENTUL MEU FAȚĂ DE STUDENȚI: RESPECT, IMPLICARE ȘI TRANSPARENȚĂ”
Articolul următorCOD GALBEN DE VIITURI EMIS PE ZECE BAZINE HIDROGRAFICE