Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui, în colaborare cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vaslui, a organizat activitatea „Biblioteca vie”, în cadrul Zilei Învățării Nonformale.

La eveniment, tinerii participanți, „cititorii”, au avut oportunitatea să cunoască oameni interesanți – „cărțile vii” – oameni cu o poveste de viață reflectată în titlul cărții, dornici să dialogheze și să ofere o experiență unică într-o atmosferă sub semnul diversității.

Cititorii şi-au ales cartea dorită (omul), răsfoind catalogul în care se află cărţile şi o scurtă descriere a acestora şi a prejudecăţilor asociate.

La eveniment au existat un număr de 8 cărţi vii, printre care oameni de afaceri, jandarmi, polițiști, sportivi de performanță, ambulanțieri, jurnaliști și o tânără elevă, care a povestit despre experiența trăită în mediul educațional al SUA.

Articolul precedentCopil din Negrești, în stare gravă, după ce a fost strivit de un tractor
Articolul următorFOTO: Centrul Județean de Excelență și-a reluat activitatea