De câteva zile, s-au finalizat lucrările de reamenajare a unei noi parcări din localitate. Parcarea, amplasată în zona Școlii gimnaziale „Manolache Costache Epureanu”, are acum o suprafață extinsă care a permis, după modernizare, creșeterea capacității de la 15 la 25 de locuri. Totodată, zona este acum prevăzută cu trotuare refăcute și cu un nou sistem de drenaj.

„Atât cât s-a putut în limita resurselor bugetare, am continuat să răspundem la solcitările bârlădenilor. Lucrările la această parcare sunt finalizate și au fost așteptate de oamenii din zonă de mai bine de 30 de ani, care spun că aici nu s-a mișcat nimic de când s-au mutat. Probleme mari au fost în privința sistemului de scurgere a apelor pluviale, care practic s-a distrus din cauza trecerii timpului. Acum, sperăm ca reamenajarea să rezolve această problemă odată cu creșterea numărului de locuri de parcare, având în vedere că, în special în timpul cursurilor școlii, zona este foarte aglomerată”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

Lucrările de reparații au fost efectuate de SC LDP Reiser SA cu fonduri de la bugetul local.

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedentBasarabean, căutat pentru trafic de droguri, depistat la controlul de frontieră în Albița
Articolul următorIeșean prins beat la volan pe drumurile din județul Vaslui