Fostul viceprimar al comunei vasluiene Banca, Daniel Alexandru, 31 de ani, cunoscut pe plan local ca luptător K1, este cercetat într-un dosar penal privind suspiciunea comiterii unei infracțiuni contra vieții.

 Daniel Alexandru a fost implicat în seara de 1 aprilie într-o bătaie cu topoare, coase și lopeți, în urma căruia Iancu Rebegea, un localnic de 31 de ani, a fost internat în comă la Spitalul de Neurochirurgie „Nicolae Oblu” din Iași. Victima a fost diagnosticată cu comă profundă gradul IV, cu hematom extradural și a decedat pe patul de spital joi, 15 aprilie, la două săptămâni după agresiunea suferită.

Scandalul în urma căruia s-a produs tragedia a pornit de la câteva reproșuri făcute de Iancu Rebegea la adresa lui Daniel Alexandru și a fratelui său.

Acesta se întorcea de la vie împreună cu alte rude, iar când au ajuns în dreptul locuinței fostului viceprimar, aceștia au oprit căruța. Iancu Rebegea i-a apostrofat pe frații Daniel și Florin Alexandru referitor la comportamentul lor față de un unchi de-al său și față de mama lui, care ar fi fost înjurată și amenințată de cei doi frați Alexandru. Spiritele s-au încins imediat și s-a pornit o bătaie generală cu topoare, coase și lopeți, în urma căreia Iancu Rebegea a fost spitalizat în comă, iar după două săptămâni a decedat în spital.

„La data de 1 aprilie 2021, ora 19.40, Secția 7 Poliție Rurală Banca a fost sesizată cu privire la un scandal și mai multe agresiuni produse în localitatea/com. Banca, județul Vaslui, în urma cărora mai multe persoane au suferit leziuni”, a transmis IPJ Vaslui.

Poliția a anuntat că s-a schimbat încadrarea juridică a dosarului, din lovire și alte violențe în infracțiuni contra vieții.

În 2013, Daniel Alexandru a devenit campion european WAKO K-1 la profesioniști.

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedentRomânia, locul șase în UE la producția de grâu în 2020. Recolta este mai mică cu aproape 4 milioane de tone față de anul precedent, din cauza secetei
Articolul următorAndrei Baciu: Putem RIDICA restricţiile Covid la 1 iunie