Prin proiectul inițiat de Ministerul Afacerilor Interne se vor aduce o serie de modificări esențiale pentru a îmbunătăți modul în care sunt căutate personale dispărute și felul în care se intervine pentru localizarea persoanelor, în special a celor despre care există informații că sunt în pericol iminent.

Așadar, cu respectarea drepturilor prevăzute de constituție, proiectul de lege prevede posibilitatea utilizării unor mijloace și metode de localizare, specifice până în prezent doar procesului penal, pentru găsirea unei persoane dispărute aflate într-o situație de vulnerabilitate.

La acest moment nu există posibilitatea legală de a găsi o persoană dispărută prin localizarea telefonului mobil pe care îl are asupra sa, acest lucru fiind posibil doar atunci când există indicii că este vorba de o infracțiune și se deschide un dosar penal.

De asemenea, proiectul prevede posibilitatea utilizării tehnicii de localizare și atunci când persoana dispărută aflată într-o situație de vulnerabilitate (ex: este victima unei infracțiuni de răpire) contactează autoritățile prin mijloace informatice de comunicare.

Exemple de persoane vulnerabile:

  • persoana cu privire la care există date și informații că este victima unor infracțiuni contra vieții, de lipsire de libertate în mod ilegal, de trafic și exploatare a persoanelor vulnerabile sau a unei infracțiuni contra libertății și integrității sexuale;
  • copiii;
  • persoana care urmează un tratament medical a cărui întrerupere îi pune în pericol integritatea corporală, sănătatea sau viața;
  • persoana cunoscută cu un comportament suicidal sau cea cu privire la care există date și informații că planifică să se sinucidă.

Printre metodele speciale de căutare prevăzute în proiectul de lege sunt:

  • localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice;
  • interceptarea comunicațiilor ori a oricărui tip de comunicare la distanță;
  • accesul la un sistem informatic;
  • obținerea datelor de trafic și de localizare prelucrate de către furnizorii de rețele publice de comunicații electronice ori furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului
  • reținerea, predarea sau percheziționarea trimiterilor poștale;
  • obținerea datelor privind tranzacțiile financiare ale unei persoane;
  • cercetarea criminalistică în domiciliul, reședința sau sediul unor persoane, fără acordul acestora;
  • obținerea datelor privind situația medicală a unei persoane.

De regulă, utilizarea acestor metode se va face în baza unei autorizații emise de judecător pe o durată de cel mult 30 de zile, dar în caz de pericol se va face doar în baza autorizării procurorului pe o durată de maxim 48 de ore, urmând ca autorizarea judecătorului să fie solicitată până la expirarea acestui termen.

Special pentru găsirea copiilor, se introduce sistemul telefonic call-center ”Dispariție minor”, care va  asigura preluarea cu celeritate a apelurilor, inclusiv a unor fotografii, și declanșarea procedurilor de căutare imediat de către organele de poliție competente în cauză.

Apelurile de dispariție copil făcute la 112 se vor redirecționa către acest call-center.

De asemenea, vor fi înființate în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române unități cu personal specializat în cazuri de persoane dispărute.

Pentru situații în care există suspiciuni de răpire a copilului se simplifică activarea mecanismului “Alertă răpire copil”, un mecanism deja existent care asigură popularizarea anunțului de posibilă răpire, prin persoane juridice partenere, inclusiv prin mass-media.

Prin proiect se propune stabilirea unui cadru juridic, special dedicat căutării persoanelor dispărute, în scopul prevenirii unui pericol asupra vieții, integrității corporale sau sănătății acestor persoane.

Proiectul de lege poate fi consultat pe pagina web a Ministerului Afacerilor Interne.

Persoanele interesate pot trimite propuneri și sugestii privind proiectul de lege timp de 10 zile de la data publicării pe site, pe adresa de e-mail [email protected].

Articolul precedentLansarea proiectului  ”Creștem Împreună Citind”
Articolul următorIvești: intervenție a pompierilor bârlădeni pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă