Antrenorul CSM Vaslui, Leonard Bibirig, anunță un meci dificil în restanța cu Politehnica Timișoara, de mâine, ora 18, la Sala Sporturilor.

Tehnicianul susține că bănățenii formează un grup omogen, iar la Vaslui va avea tot lotul valid, spre deosebire de vasluieni, care au probleme medicale.

 

”Până acum, Timișoara a avut probleme de lot, însă la meciul cu noi sunt în formulă completă. Noi avem mari probleme medicale. Depunem mari eforturi pentru a recupera 1-2 dintre accidentați. Așa că va fi un meci extrem de greu, însă ne jucăm șansa. Prioritate este să facem un meci bun și vom vedea ce va fi la final”, a spus Bibirig.

Antrenorul a mai precizat că locul ocupat de Timișoara în prezent este unul mincinos, adversara fiind deținătoarea Cupei României și o echipă care a evoluat constant, în ultimii ani, în cupele europene:

”Dacă luăm individual pe fiecare jucător, vom vedea că mulți dintre ei sunt internaționali, evoluând la echipele naționale. Timișoara, în opinia mea, se află în primele trei echipe din România”.

CSM Vaslui ocupă înaintea acestui meci locul 8, cu 9 puncte, iar Timișoara se află pe locul 10, cu 8 puncte.

Partida va fi arbitrată de cuplul Claudiu Belean (Mureș) și Marcel Sas (Bihor), observator din partea FRH fiind delegat Ion Aldică (Bistrița-Năsăud).

Articolul precedentȚigări de contrabandă cu destinaţia Bucureşti, confiscate la Albița
Articolul următorActorii Liceului ”Mihail Kogălniceanu” s-au aflat pe podium la Festivalul de Teatru Bilingv Francofon „Eugen Ionescu” de la Buzău